sâmbătă, 19 octombrie 2013

Compunere despre primăvară, întoarcerea rândunelelor

Primăvara s-a întors pe meleagurile noastre. Odată cu ea, stoluri întregi de păsări zboară aproape de cer spre locurile în care aveau cuiburi anul trecut. Printre ele şi o mulţime de rândunele săgetează neobosite cerul. Din înaltul cerului ochesc locurile natale şi se îndreaptă cu o viteză ameţitoare spre pământ. Obosite de drumul lung pe care l-au făcut din ţările calde, se aşează pe gardurile oamenilor şi în pomii înmuguriţi. Se pun pe ciripit şi o ţin aşa o bucată de bună de vreme. Pe semne discută despre noile cuiburi pe care le vor construi în următoarele săptămâni. Ca la un semn, gureşele rândunele se ridică şi zboară în grup pe deasupra câmpiei. Sunt în căutarea unor paie şi a unor crenguţe cu care să-şi ridice adăposturi spre a-şi creşte în siguranţă puii. Zidari iscusiţi, în următoarele săptămâni, rândunelele au transportat fără încetare paie uscate şi firişoare de iarbă şi au început să construiască cuiburi. Printr-un meşteşug doar de ele ştiut, dar şi printr-o muncă asiduă au reuşit să-şi reclădească cuiburile distruse astă iarnă. Când totul a fost gata, au pus în cuiburi fulgi şi paie moi, ca aşternut pentru ouă şi s-au pus pe clocit. Nu peste mult timp, ouă mici şi gingaşe au început să apară. Cu o grijă deosebită, rândunelele au vegheat ouăle şi le-au încălzit cu propriul corp pentru ca viitorii pui să aibă cele mai bune condiţii pentru a se dezvolta. După câteva săptămâni, ciripituri vesele de pui se puteau auzi până în departare din cuiburile frumos clădite ale rândunelelor, iar primii pui au început să scoată capul din cuiburi.

vineri, 18 octombrie 2013

Compunere - Primăvara, excursie în natură

Este o zi frumoasă de primavară. Pe cer se văd stoluri de rândunele. Bogdan şi colegii lui de excursie privesc natura înverzită din jurul lor şi respiră aer proaspăt de primăvară. Copacii înverziţi privesc cu veselie spre cerul curat ca lacrima. Crengile lor se mişcă în bătaia lină a vântului precum într-un dans liniştit. Natura, cu ale sale straie înverzite, se bucură de primăvară şi trezeşte la viaţa toate vietăţile pământului. Gâze şi animăluţe mici mişună prin pădurea seculară fără oboseală în căutare de hrană. După ce admiră peisajul de pe pământ, copiii îşi mută privirea spre înalturi. În văzduh, se observă păsări graţioase ce zboară cu gingăşie asemeni unor dansatori pricepuţi. Cu o iuţeală demnă de invidiat, păsările urcă spre cer şi coboară spre pământ, într-o înlănţuire fantastică. După ce îşi finalizează ritualul zborului, păsările se aşează în copaci şi îşi construiesc cuiburi. Este o agitaţie de nedescris. Nimic nu pare să oprească agitaţia din pădurea cuprinsă de febra primăverii. Nici măcar copiii care privesc ca nişte spectatori spectacolul naturii în anotimpul primăvara. Veselia naturii şi viaţa agitată din pădurea însufleţită îi cuprinde şi pe copiii aflaţi în excursie. Copiii sunt tare bucuroşi. A fost o excursie minunată. Au asistat la o adevărată lecţie de biologie şi geografie, o adevărată reprezentaţie în care actorul principal este primăvara.

joi, 17 octombrie 2013

Compunere - Ghiocei, grădină, primăvară - A sosit primăvara!

Soarele cald mângâie natura cu razele sale luminoase. Stratul de zăpadă a dispărut aproape complet din grădină. Ici-colo apar petice de pământ umed. Mici firişoare de verdeaţă scot capul la lumină şi se îmbată cu razele blânde ale soarelui de martie. Din iarba presărată pe alocuri, un ghiocel face ochii mari. S-a trezit din lunga hibernare şi se uită la cerul senin. Priveşte în jur buimăcit de somn, iar apoi îşi desface clopoţelul gingaş şi alb. Tulpiniţa verde îi tremură uşor în adierea vântului, dar se bucură de fiecare gură de aer proaspăt pe care o respiră. Ghiocelul priveşte în ochi soarele strălucitor, iar soarele îi răspunde cu sclipiri sidefii. Bucuros că prietenul său soarele este afectuos, ghiocelul îşi strigă fraţii. Ca la un semn grădina se umple de ghiocei mici abia înfloriţi. Aceştia cresc văzând cu ochii, câlcând în picioare şi ultimele pete de zăpadă. Brusc, grădina devine veselă şi zâmbeşte la vederea mulţimii de ghiocei. Aceştia se prind într-un dans de lumină şi culoare şi cântă în cor, plini de viaţă, că a venit primăvara. Anunţul venirii primăverii este auzit de toată grădina, care se trezeşte la viaţă. Aceasta mulţumeşte ghioceilor că au dat semnalul venirii primăverii şi se pune pe înverzit fiecare copac, tufă şi alte plante.

miercuri, 16 octombrie 2013

Compunere - Primăvara, motiv de bucurie şi veselie

Este primavară. Soarele, florile, gâzele şi păsărelele ne chemau la joacă. Împreună cu prietenii mei Maria, Mihaele şi Ioana am plecat la pădurea de la marginea satului. Toată natura întinerise. Iarba era prospată, florile aşternuseră un covor multicolor pe pajişte, iar fluturii si albinele zburau vesele. Păsărelele gureşe se luară la întrecere cu noi. Pe pajişte erau si Dana, Dora, Nelu, Bogdan şi Andrei. Băieţii au încins un joc de fotbal,iar fetele au cules floricele si au facut coroniţe. La un moment dat, fetele au intrat în joc alături de baieţi. Pădurea răsuna de veselia noastră. Soarele strălucea cu putere. Când am obosit, ne-am aşezat pe iarba fragedă să ne odihnim. Razele calde ale soarelui ne zâmbeau. Ciripitul dulce al păsarelelor se îngâna cu vocile noastre. Mirosul suav al floricelelor ne umple sufletul de linişte şi pace. Încet-încet, soarele se pregătea de culcare. Am plecat uşor spre casa, luând cu noi frumuseţea acelei zile de primavară gingaşă.

Compunere - Sosirea primăverii

Luna martie, luna lui mărţişor, este aici. Odată cu ea primăvara îşi face loc în calendar şi alungă cu un potop de raze strălucitoare frigul greu al iernii şi ultimele pete albicioase de zăpadă. Pământul umed de după topirea zăpezilor ajută ghioceii mici şi plăpânzi să iasă la lumină. Soarele, cu a sa lumină aurie, scaldă cu fascicole luminoase căpşorul gingaş al ghioceilor, transformându-i în clopoţei de argint. Lujerii verzui ai ghioceilor se ridică din pământ exact la timp spre a-şi îndrepta florile albe şi fragile spre înaltul cerului pentru a vedea stolurile de păsări, care brăzdează cerul. Grupuri mari de păsări vioaie umplu cerul de un albastru pur. Ţipetele lor vesele la revederea plaiurilor natale, pe care le-au părăsit cu tristeţe astă toamnă, se aud până în depărtări. Primele care ajung la destinaţie sunt rândunicile. Obosite de atâta amar de drum, se aşează grăbite pe garduri, pe casele oamenilor, iar altele pe copacii deja înmuguriţi. După ce-şi trag sufletul se pun din nou pe săgetat văzduhul. Gureşe cum sunt, într-o zarvă de nedescris, rândunicile zboară de colo-colo în căutarea unor paie uscate pentru a-şi reface cuiburile dărâmate de zăpada nemiloasă a iernii. Firişoare mici de iarbă îşi fac apariţia timide în jurul ghioceilor. Buimăcite de iarna lungă şi friguroasă, învaţă acum din nou să crească şi să se îmbete cu razele soarelui. Gâze încă adormite încep să mişune prin covorul de iarbă ce începe acum să fie ţesut. Animale mici şi mari se trezesc din hibernare şi ies la plimbare pentru a sărbătorii venirea primpăverii. Motivaţi de cerul limpede ca cristalul şi de temperaturile blânde, oamenii sting focul în vatră şi ies din case. Se îndreaptă spre câmpurile livide şi triste pentru a lucra pământul şi spre a-l face să rodească din nou. Natura din ce în ce mai vine îi cheamă pe copii să-şi reia jocul în aer liber. Cu o dorinţă de viaţă cum numai primăvara ştie să o producă, copii zburdă pe plaiurile înverzite. Culeg ghiocei, cântă şi se bucură împreună că iarna geroasă a plecat şi nu se întoarce foarte curând.

luni, 14 octombrie 2013

Descriere - iarnă tristă la țară

Sentiment mai mare de încremenire și de somn profund, decât cel transmis de peisajul monoton al unei ierni geroase de țară, nu există! Printre casele împrăștiate pe ulițele pustii, tristețea, urgia naturii, oboseala și chinul s-au îmbrățișat pentru a forma o atmosferă de nerespirat. E posomorâtă și respingătoare iarna la țară, atunci când crivățul viforos împrăștie urlete peste câmpiile dezolante, când norii grei sau ceața irespirabilă întunecă cerul cenușiu sau când ploile dese și reci desfundă măruntaiele pământului. Iarna, o apariție hidoasă, face ca țarina să fie goală și năpăstuită, dumbrava uscată, iar plugarul trândav să se ascundă în adâncimea caselor încălzite peste măsură. Ce întunecime încărcată de groază sunt lungile nopți de iarnă! ce de șoapte fioroase scoate natura chinuită de cruda iarnă! Vântul vâjâie și gâjâie ca niște jalnice glasuri ce suspină din depărtare; ploaia lovește cu o întărâtată stăruire în pereții și în ferestrele căsuțelor cufundate în adormire. Obloanele caselor, aflate la cheremul viforului, se clatină și scârțâie pe țâțânile ruginite. Scârțâitul neîntrerupt alungă orice gând pozitiv pe care l-ar putea avea un om despre frumusețea iernii. Singure vietăți aflate în mișcare sunt focul care bubuie și trosnește în sobele încinse, și din când în când câte o pasăre de noapte gonită din adăpostul său, de răsuflarea aspră a crivățului. În urma zborului său pasărea scoate un țipăt sfâșietor și tânguit. Într-o puternică comuniune cu văitările firii, mintea omului se pune pe cugetări amărâte, iar fantezia plăsmuiește fantasme care prevestesc nenorociri și tot ce e trist în viață, toate greutățile apuse, toate temerile ce stau să vină se răsfrâng ca întunecimi sângerânde în oglinda tristă a inimii.

duminică, 13 octombrie 2013

Miorita comentariu literar

Capodopera absoluta a literaturii noastre populare, dovada geniului artistic al poporului roman, este rezultatul unui proces de creatie seculara, textul baladei armonizand un numar variabil de motive poetice cu existenta independenta in folclor. 'Miorita' sintetizeaza o experienta de viata milenara, pentru a o ridica, prin transfigurare artistica la rang de valoare general-umana. Datarea genezei baladei este de fapt imposibila, pentru ca ea este rezultatul unei contaminari succesive intre temele majore ale folclorului nostru. Tema baladei 'Miorita' o constituie o drama din viata pastoreasca, din timpul transhumantei. Subiectul este simplu: conflictul se naste intre trei ciobani: 'Unu-i moldovan/Unu-i ungurean/Si unu-i vrancean'. Cel moldovean, mai vrednic: 'are oi mai multe/Mandre si cornute/Si cai invatati/Si caini mai barbati'. Ceilalti doi, cu sufletul cotropit de invidie, si-au pus in gand sa-l omoare pe cel moldovean. O miorita nazdravana il instiinteaza pe baci de complotul pus la cale. Se pune astfel in evidenta o prima semnificatie a operei: infruntarea dintre bine si rau. Deznodamantul nu ne este cunoscut; nu stim daca ciobanul a fost omorat, dar ii cunoastem gesturile, atitudinea, gandurile in fata mortii. Partea lirica, urmand celei epice, contine testamentul baciului si rugamintea adresata mioritei de a alina durerea maicutei sale. Din intreaga poezie izbucneste navalnic, ca un fluviu, vitalitatea dintotdeauna a omului din popor, dragostea oierului fata de indeletnicirea sa, fata de arta, de viata, de natura si, mai ales, iubirea filiala fat pentru mama sa. In structura compozitional a baladei se pot distinge doua mari parti: una epica, in care sunt narate faptele, si una lirica si dramatica, in care se exprima gandurile si sentimentele ciobanasului aflat in fata mortii. Motivele fundamentale pe care se sprijina balada sunt: 1· motivul transhumantei 2· motivul complotului 3· motivul mioarei nazdravane 4· motivul testamentului 5· motivul maicutei batrane 6· motivul alegoriei moarte-nunta In text, cele sase motive se distribuie in trei parti. Prima parte corespunde motivelor transhumantei si complotului, cea de-a doua apartine celui de-al treilea motiv, iar ultima parte celor trei motive finale. Cele trei parti sunt legate sintactic prin conjunctiile 'dar' si 'iar' cu valoare adversativa sau copulativa. Prima parte, o adevarata expozitiune, are un caracter epic, ce reprezinta imaginea cadrului natural in care se succed faptele. Astfel, personajele sunt plasate in spatiul romanesc, intr-o atmosfera de calm si seninatate specifica inceputurilor. Metaforele ne introduc intr-o natura de basm, intr-un loc al fericirii in care pastorul se simte linistit. Ciobanii sunt prezentati vag la inceput, fiind incadrati in coordonatele spatio-temporale carora apartin, pentru ca din primele versuri se deduce si timpul desfasurarii actiunii. E toamna, tarziu, cand turmele coboara la iernat, intr-o miscare mereu repetata numita transhumanta. In secventa urmatoare, epicul devine intunecat de gravitatea complotului. Echilibrul se strica. Se creaza un contrast puternic intre atmosfera paradisiaca din primul tablou si dramatismul situatiei, sugerat de complot-intriga. Hotararea de omor este determinata de cauze economice, de invidia determinata de averea mai mare a ciobanului moldovean, care e mai 'ortoman'. Faptele cu valoare informativa sunt enumerate cu o detasare obiectiva. Poetul anonim se abate de la acest ton o singura data cand, printr-un dativ etic ('ca sa mi-l omoare'), marcheaza participarea sa afectiva la cele relatate, dar si dramatismul situatiei in care se afla ciobanasul. Partea a doua a baladei, desfasurarea, este dramatica in totalitate ca urmare a comportamentului mioritei. Autorul staruie mai intai asupra nelinistii oii nazdravane, evidentiind zbuciumul ei puternic si rau prevestitor 'Dar cea miorita/Cu lana plavita/De trei zile-ncoace/Gura nu-i mai tace/Iarba nu-i mai place'. Dramaticul are acum ca modalitate fundamentala de expresie dialogul. Prin dialog se releva relatia stransa dintre animalul credincios si stapan, reciprocitatea sentimentelor dintre ei, perfecta armonie dintre om si profesiunea sa. Acum intervine elementul fabulos, de basm, prin personificarea mioarei, ce ii aduce la cunostinta ciobanului hotararea de omor. Tensiunea dramatica este gradata. Printr-un limbaj afectiv, oita isi indeamna stapanul: 'Da-ti oile-ncoace' sau 'Iti cheama s-un cane'. Complotul este comunicat abia la sfarsit, cu grija de a nu speria: 'Ca l-apus de soare/Vreau sa mi te-omoare'. Autorul popula utilizeaza diminutivele exclusiv in momentele de mare intensitate lirica ('bolnavioara', 'fluieras', 'draguta', 'ciobanel'), pentru a spori substanta dramatica a baladei. Raspunsul baciului, construit in partea a trei a baladei, da contur confruntarii omului cu moartea, capacitatii acestuia de a patrunde tainele universului. Acum se structureaza motivul testamentuluisi al alegoriei moarte-nunta. De aici incolo, creatorul popular converteste totul intr-un emotionant monolog liric, prin care ciobanasul isi exprima ultimele dorinte inaintea presupusei morti. Sentimentul de profunda dragoste fata de viata este oglindit de atasamentul fata de indeletnicirea sa. Ciobanul nu isi poate imagina despartirea, chiar si dupa moarte, de stana, oile sau cainii sai. Folosirea paralelismului, evidenta in pasajul fluierelor, este un procedeu caracteristic intregii poezii folclorice. Stihurile sunt acum un fel de refrene, laitmotive ce apar la intervale egale, puse in evidenta anaforica (repetarea unor cuvinte la inceputul versurilor) a diminutivului 'fluieras' si a adverbului 'mult'. Dramatismul creste, pe fondul unei seninatati a confruntarii omului cu moartea, sentiment izvorat din intelegerea profunda a alcatuirii universului, din experienta mitica, retraita, a baciului moldovean, atingan culmile tragismului in metafora totala, absoluta 'cu lacrimi de sange'. Urmatorul motiv, cel al alegoriei moarte-nunta, adevarat punct culminant, este si partea cea mai concentrata ca substanta poetica. Dorinta ciobanului este ca lumea sa afle ca petrecera sa din viata a fost o nunta, la care insa 'a cazut o stea' (semnificand inchiderea perspectivei fericirii). Se mai realizeaza aici si o incarcatura poetica maxima, constand in incifrarea alegorica a unei realitati etnografice: mortilor tineri, necasatoriti ('nelumiti') li se organizeaza inmormantarea ca o nunta. Apar acum si simbolorile nelipsite din ceremonialul nuptial: mireasa, nasii, preotii, lautarii si nuntasii, ca si obiectele rituale traditionale (cununa, lumanarile), ce sunt figurate prin elemente al cadrului natural (brazi, paltinasi, munti, pasari) si cosmic (soarele, luna, stelele). Contopirea cu natura, in virtutea unei vechi credinte traditionale, este sugerata de enumerarea de elemente naturale. Apare insa aici si sentimentul tragic izvorat din neputinta de a stabili dupa moarte legaturi cu mediul uman, reprezentat de mama. Motivul maicutei batrane da glas dragostei si grijei pentru mama pe care nu vrea s-o indurereze. Cunoscand bine semnificatiile, ea nu trebuie sa afle despre caderea stelei, amanunt care i-ar dezvalui imediat realitatea petrecuta. Momentul, dramatic prin excelenta, prilejuieste o descriere portretistica deosebita, ce sporeste lirismul. Poetul popularo evoca pe maicuta intr-o chinuitoare cautare. Gesturile sale: 'Din ochi lacrimand/Pe camp alergand/Pe toti intreband/Si la toti zicand' sunt expresia iubirii materne. Nu este vorba aici de o mama anume, ci de personificarea dragostei plina de ingrijorare si sacrificiu a mamei eterne. Imaginea mamei este conturata numai printr-un epitet ('batrana') si un detaliu vestimentar ce indica lumea oierilor ('cu braul de lana'). Zbuciumul fiintei indurerate este foarte bine evidentiat de cele patru verbe la gerunziu, aflate in rima, care prin grupul sonor '-and', sugereaza un lung geamat dureros. Efectul este impresionant din punct de vedere stilistic-eufonic si da motivului o functie estetica. Portretul ciobanul, de o frumusete parca ireala, este comunicat in text prin intermediul stilului direct, transfigurat de sentimentele mamei. El exprima idealul de cuceritoare barbatie pe care si l-a format, de-a lungul veacurilor, poporul nostru: 'Mandru ciobanel/Tras printr-un inel;/Fetisoara lui/Spuma laptelui/Mustacioara lui/Spicul graului/Perisorul lui/Pana corbului/Ochisorii lui/Mura campului'. Frumusetea fizica a ciobanasului este o completare a frumusetii morale. Iubirea de natura, dragostea de viata, de munca zilnica, grija cu care se gandeste la soarta oilor si a mamei sale sunt calitati sufletesti pe care poetul popular tine sa le puna in evidenta. Balada se incheie simetric prin repetarea alegoriei moarte-nunta, ce accentueaza caracterul liric. 'Miorita' face loc, dupa ultimul vers, meditatiei asupra sensului ei adanc, mai indepartat, un sens filozofic. Privind moartea ca pe un fenomen natural, ciobanul se gandeste la destinul lui si al celor apropiati (oile, mama) in eventualitatea mortii. El este preocupat de savarsirea tuturor oranduielilor traditionale, pentru implinirea lui ca om (nunta cosmica) si pentru a-si asigura prezenta postuma in mediul pastoral, atat de familiar. Originea 'Mioritei' nu este cunoscuta. Ea poate sa fi pornit de la un fapt real, ori sa fi fost, la inceput, doar un bocet, un colind, sau chiar rezultatul intreg al fictiunii. Cert este ca 'Miorita' este numai a noastra, a romanilor. Balada este o specie a genului epic popular in versuri, cunoscuta si sub denumirea de cantec batranesc, cu un subiect fantastic, legendar, istoric sau familiar, ale carui versuri se canta sau sunt recitate, acompaniate la un instrument.