Miorita comentariu literar

Capodopera absoluta a literaturii noastre populare, dovada geniului artistic al poporului roman, este rezultatul unui proces de creatie seculara, textul baladei armonizand un numar variabil de motive poetice cu existenta independenta in folclor. 'Miorita' sintetizeaza o experienta de viata milenara, pentru a o ridica, prin transfigurare artistica la rang de valoare general-umana. Datarea genezei baladei este de fapt imposibila, pentru ca ea este rezultatul unei contaminari succesive intre temele majore ale folclorului nostru. Tema baladei 'Miorita' o constituie o drama din viata pastoreasca, din timpul transhumantei. Subiectul este simplu: conflictul se naste intre trei ciobani: 'Unu-i moldovan/Unu-i ungurean/Si unu-i vrancean'. Cel moldovean, mai vrednic: 'are oi mai multe/Mandre si cornute/Si cai invatati/Si caini mai barbati'. Ceilalti doi, cu sufletul cotropit de invidie, si-au pus in gand sa-l omoare pe cel moldovean. O miorita nazdravana il instiinteaza pe baci de complotul pus la cale. Se pune astfel in evidenta o prima semnificatie a operei: infruntarea dintre bine si rau. Deznodamantul nu ne este cunoscut; nu stim daca ciobanul a fost omorat, dar ii cunoastem gesturile, atitudinea, gandurile in fata mortii. Partea lirica, urmand celei epice, contine testamentul baciului si rugamintea adresata mioritei de a alina durerea maicutei sale. Din intreaga poezie izbucneste navalnic, ca un fluviu, vitalitatea dintotdeauna a omului din popor, dragostea oierului fata de indeletnicirea sa, fata de arta, de viata, de natura si, mai ales, iubirea filiala fat pentru mama sa. In structura compozitional a baladei se pot distinge doua mari parti: una epica, in care sunt narate faptele, si una lirica si dramatica, in care se exprima gandurile si sentimentele ciobanasului aflat in fata mortii. Motivele fundamentale pe care se sprijina balada sunt: 1· motivul transhumantei 2· motivul complotului 3· motivul mioarei nazdravane 4· motivul testamentului 5· motivul maicutei batrane 6· motivul alegoriei moarte-nunta In text, cele sase motive se distribuie in trei parti. Prima parte corespunde motivelor transhumantei si complotului, cea de-a doua apartine celui de-al treilea motiv, iar ultima parte celor trei motive finale. Cele trei parti sunt legate sintactic prin conjunctiile 'dar' si 'iar' cu valoare adversativa sau copulativa. Prima parte, o adevarata expozitiune, are un caracter epic, ce reprezinta imaginea cadrului natural in care se succed faptele. Astfel, personajele sunt plasate in spatiul romanesc, intr-o atmosfera de calm si seninatate specifica inceputurilor. Metaforele ne introduc intr-o natura de basm, intr-un loc al fericirii in care pastorul se simte linistit. Ciobanii sunt prezentati vag la inceput, fiind incadrati in coordonatele spatio-temporale carora apartin, pentru ca din primele versuri se deduce si timpul desfasurarii actiunii. E toamna, tarziu, cand turmele coboara la iernat, intr-o miscare mereu repetata numita transhumanta. In secventa urmatoare, epicul devine intunecat de gravitatea complotului. Echilibrul se strica. Se creaza un contrast puternic intre atmosfera paradisiaca din primul tablou si dramatismul situatiei, sugerat de complot-intriga. Hotararea de omor este determinata de cauze economice, de invidia determinata de averea mai mare a ciobanului moldovean, care e mai 'ortoman'. Faptele cu valoare informativa sunt enumerate cu o detasare obiectiva. Poetul anonim se abate de la acest ton o singura data cand, printr-un dativ etic ('ca sa mi-l omoare'), marcheaza participarea sa afectiva la cele relatate, dar si dramatismul situatiei in care se afla ciobanasul. Partea a doua a baladei, desfasurarea, este dramatica in totalitate ca urmare a comportamentului mioritei. Autorul staruie mai intai asupra nelinistii oii nazdravane, evidentiind zbuciumul ei puternic si rau prevestitor 'Dar cea miorita/Cu lana plavita/De trei zile-ncoace/Gura nu-i mai tace/Iarba nu-i mai place'. Dramaticul are acum ca modalitate fundamentala de expresie dialogul. Prin dialog se releva relatia stransa dintre animalul credincios si stapan, reciprocitatea sentimentelor dintre ei, perfecta armonie dintre om si profesiunea sa. Acum intervine elementul fabulos, de basm, prin personificarea mioarei, ce ii aduce la cunostinta ciobanului hotararea de omor. Tensiunea dramatica este gradata. Printr-un limbaj afectiv, oita isi indeamna stapanul: 'Da-ti oile-ncoace' sau 'Iti cheama s-un cane'. Complotul este comunicat abia la sfarsit, cu grija de a nu speria: 'Ca l-apus de soare/Vreau sa mi te-omoare'. Autorul popula utilizeaza diminutivele exclusiv in momentele de mare intensitate lirica ('bolnavioara', 'fluieras', 'draguta', 'ciobanel'), pentru a spori substanta dramatica a baladei. Raspunsul baciului, construit in partea a trei a baladei, da contur confruntarii omului cu moartea, capacitatii acestuia de a patrunde tainele universului. Acum se structureaza motivul testamentuluisi al alegoriei moarte-nunta. De aici incolo, creatorul popular converteste totul intr-un emotionant monolog liric, prin care ciobanasul isi exprima ultimele dorinte inaintea presupusei morti. Sentimentul de profunda dragoste fata de viata este oglindit de atasamentul fata de indeletnicirea sa. Ciobanul nu isi poate imagina despartirea, chiar si dupa moarte, de stana, oile sau cainii sai. Folosirea paralelismului, evidenta in pasajul fluierelor, este un procedeu caracteristic intregii poezii folclorice. Stihurile sunt acum un fel de refrene, laitmotive ce apar la intervale egale, puse in evidenta anaforica (repetarea unor cuvinte la inceputul versurilor) a diminutivului 'fluieras' si a adverbului 'mult'. Dramatismul creste, pe fondul unei seninatati a confruntarii omului cu moartea, sentiment izvorat din intelegerea profunda a alcatuirii universului, din experienta mitica, retraita, a baciului moldovean, atingan culmile tragismului in metafora totala, absoluta 'cu lacrimi de sange'. Urmatorul motiv, cel al alegoriei moarte-nunta, adevarat punct culminant, este si partea cea mai concentrata ca substanta poetica. Dorinta ciobanului este ca lumea sa afle ca petrecera sa din viata a fost o nunta, la care insa 'a cazut o stea' (semnificand inchiderea perspectivei fericirii). Se mai realizeaza aici si o incarcatura poetica maxima, constand in incifrarea alegorica a unei realitati etnografice: mortilor tineri, necasatoriti ('nelumiti') li se organizeaza inmormantarea ca o nunta. Apar acum si simbolorile nelipsite din ceremonialul nuptial: mireasa, nasii, preotii, lautarii si nuntasii, ca si obiectele rituale traditionale (cununa, lumanarile), ce sunt figurate prin elemente al cadrului natural (brazi, paltinasi, munti, pasari) si cosmic (soarele, luna, stelele). Contopirea cu natura, in virtutea unei vechi credinte traditionale, este sugerata de enumerarea de elemente naturale. Apare insa aici si sentimentul tragic izvorat din neputinta de a stabili dupa moarte legaturi cu mediul uman, reprezentat de mama. Motivul maicutei batrane da glas dragostei si grijei pentru mama pe care nu vrea s-o indurereze. Cunoscand bine semnificatiile, ea nu trebuie sa afle despre caderea stelei, amanunt care i-ar dezvalui imediat realitatea petrecuta. Momentul, dramatic prin excelenta, prilejuieste o descriere portretistica deosebita, ce sporeste lirismul. Poetul popularo evoca pe maicuta intr-o chinuitoare cautare. Gesturile sale: 'Din ochi lacrimand/Pe camp alergand/Pe toti intreband/Si la toti zicand' sunt expresia iubirii materne. Nu este vorba aici de o mama anume, ci de personificarea dragostei plina de ingrijorare si sacrificiu a mamei eterne. Imaginea mamei este conturata numai printr-un epitet ('batrana') si un detaliu vestimentar ce indica lumea oierilor ('cu braul de lana'). Zbuciumul fiintei indurerate este foarte bine evidentiat de cele patru verbe la gerunziu, aflate in rima, care prin grupul sonor '-and', sugereaza un lung geamat dureros. Efectul este impresionant din punct de vedere stilistic-eufonic si da motivului o functie estetica. Portretul ciobanul, de o frumusete parca ireala, este comunicat in text prin intermediul stilului direct, transfigurat de sentimentele mamei. El exprima idealul de cuceritoare barbatie pe care si l-a format, de-a lungul veacurilor, poporul nostru: 'Mandru ciobanel/Tras printr-un inel;/Fetisoara lui/Spuma laptelui/Mustacioara lui/Spicul graului/Perisorul lui/Pana corbului/Ochisorii lui/Mura campului'. Frumusetea fizica a ciobanasului este o completare a frumusetii morale. Iubirea de natura, dragostea de viata, de munca zilnica, grija cu care se gandeste la soarta oilor si a mamei sale sunt calitati sufletesti pe care poetul popular tine sa le puna in evidenta. Balada se incheie simetric prin repetarea alegoriei moarte-nunta, ce accentueaza caracterul liric. 'Miorita' face loc, dupa ultimul vers, meditatiei asupra sensului ei adanc, mai indepartat, un sens filozofic. Privind moartea ca pe un fenomen natural, ciobanul se gandeste la destinul lui si al celor apropiati (oile, mama) in eventualitatea mortii. El este preocupat de savarsirea tuturor oranduielilor traditionale, pentru implinirea lui ca om (nunta cosmica) si pentru a-si asigura prezenta postuma in mediul pastoral, atat de familiar. Originea 'Mioritei' nu este cunoscuta. Ea poate sa fi pornit de la un fapt real, ori sa fi fost, la inceput, doar un bocet, un colind, sau chiar rezultatul intreg al fictiunii. Cert este ca 'Miorita' este numai a noastra, a romanilor. Balada este o specie a genului epic popular in versuri, cunoscuta si sub denumirea de cantec batranesc, cu un subiect fantastic, legendar, istoric sau familiar, ale carui versuri se canta sau sunt recitate, acompaniate la un instrument.

Lacul-de Mihai Eminescu- Comentariu literar

Mihai Eminescu, supranumit Luceafarul poeziei romanesti, face parte din generatia marilor clasici alaturi de Ion Creanga, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale grupati de Titu Maiorescu la cenaclul literar Junimea care a functionat la Iasi si apoi la Bucuresti. El a trait intre anii 1850-1889 si a debutat in anul 1866, cu poezia „La mormantul lui Aron Pumnul” scrisa la moartea profesorului sau de limba romana. Temele favorite ale poetului sunt: timpul, natura, istoria nationala si dragostea.Printre cele mai importante poezii enumeram: „Luceafarul”, „Scrisorile” (V), „Mai am un singur dor”, „Seara pe deal”, „Revedere”, „Glossa”, etc.Poezia „Lacul” a fost publicata la 1 septembrie 1876 in revista „Convorbiri literare”. Ea apartine genului liric in care predomina exprimarea unor stari sau a unor sentimente ale eului liric. Tema poeziei este dorinta arzatoare a indragostitului de implinire a iubirii ce ramane doar un vis neimplinit.Eminescu imagineaza in poezia „Lacul” o intalnire cu fiinta iubita care este pentru el unica si ideala.Prima strofa a poeziei prezinta o imagine feerica a lacului incarcat cu flori de nufar. Lacul apare apoi personificat si vibreaza impreuna cu poetul.Strofa a doua cuprinde motivul asteptarii, infatisat insa ca posibilitate. Tot ca posibilitate este prezentat si gestul tandru al imbratisarii. Apoi este marcata prezenta fiintei iubite. Prezenta fiintei iubite este marcata prin pronumele personal „ea”, care sugereaza o iubire ideala.Strofele a III-a si a IV-a cuprind visul de iubire al poetului, generat de starea de asteptare si de singuratate. Poetul isi imagineaza un anumit scenariu al implinirii visului de iubire avand senzatia de ireal, de vis.In strofa a V-a visul ia sfarsit, iar eul liric se trezeste la o realitate trista si dureroasa, deoarece totul a fost in zadar. Poetul dezamagit, trist si singur ramane in acelasi decor, dar mai putin dinamic si luxuriant.Imaginea cadrului natural in care are loc intalnirea dintre cei doi indragostiti este realizata prin epitetele cromatice „lacul albastru”, „nuferi galbeni”, care realizeaza imagini vizuale ce sugereaza armonie, limpezime, claritate, seninatate, lacul fiind asemenea unei oglinzi in care urmeaza sa se reflecte atat lumea exterioara, cat si cea interioara.Folosirea personificarii:„Tresarind in cercuri albe/El cutremura o barca” face ca lacul sa vibreze impreuna cu poetul prin preluarea zbuciumului sau sufletesc. Trairile interioare ale indragostitului sunt surprinse in diferite momente: al asteptarii, al visului, si al trezirii la realitate.Prin repetitiile: „Parc-ascult si parc-astept”, autorul sugereaza motivul asteptarii.Pentru a prezenta motivul asteptarii poetul foloseste verbe la modul conjunctiv: „Ea din trestii sa rasara/ Si sa-mi cada lin pe piept”. Senzatia de ireal, de vis este reliefata prin folosirea verbelor la modul conjunctiv: „sa sarim”, sa scap”, sa scape”, „sa plutim”, „sune”. iar imaginile vizuale se impletesc cu cele auditive care sunt realizate prin metafore si epitete, care sugereaza un sunet lin, domol. Epitetul personificator in inversiune: ”blandei lune” - sugereaza o imagine vizuala. De asemeni sunt folosite metafore cu rol personificator: „inganati de glas de ape”, „vantu-n trestii lin fosneasca”, „unduioasa apa sune”, prin care evidentiaza armonia intregii naturi.Epitetul: „singuratic”, verbele: „suspin, „sufar”, prezinta sfarsitul visului. Trezirea din vis la realitate se face grafic prin prezenta punctelor de suspensie.Imaginea vizuala din final „lacul cel albastru/Incarcat cu flori de nufar” reia simetric, cu mici modificari, pe cea din prima strofa si nu mai are stralucirea si consistenta cromatica a celei dintai, ea sugerand tristetea apasatoare din sufletul indragostitului.Dispunerea modurilor verbale indicativ prezent la inceputul si sfarsitul poeziei si conjunctiv prezent in strofa a II-a, a III-a si a IV-a delimiteaza realitatea de starea de visare. Muzicalitatea interioara a versurilor este realizata prin aliteratii care contin repetarea silabei „sa” ( „sa sarim”), a consoanei „s” („sa-mi scape”) si asonante care sunt realizate prin accentuarea vocalei „a”: „unduioasa apa”, „galben” si „incarca”.Armonia versurilor este realizata de ritmul trohaic, rima de tip „abcb”, in care rimeaza numai versurile al doilea si al patrulea si masura de 8 silabe.Armonia poeziei sugereaza armonia intregii naturi care diminueaza tristetea si singuratatea eului liric.